15.6 C
Craiova
duminică, 4 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalPoprire pe conturile SNLO

Poprire pe conturile SNLO

 

GORJ. Fostul secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Cosmin Popescu, a apelat la executorii judecătoreşti pentru a-şi recupera salariile de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Înainte de a fi numit secretar de stat, Cosmin Popescu a îndeplinit funcţia de director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul SNLO. În luna aprilie 2007, Popescu a părăsit postul de la minister şi s-a reîntors la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Conducerea firmei nu l-a mai angajat însă pe funcţia de director, ci pe una de consilier juridic. Unul dintre motive a fost că postul fusese între timp restructurat, iar Societatea Naţională a Lignitului Oltenia funcţiona după altă organigramă. Nemulţumit de faptul că nu a fost reîncadrat pe funcţia din care se autosuspendase, conform legii, pe perioada cât a fost secretar de stat, Cosmin Popescu a apelat la instanţa de judecată pentru a i se face dreptate.

 

A avut câştig de cauză

 

Fostul director de Resurse Umane din Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a obţinut anul trecut o hotărâre judecătorească prin care se dispune reîncadarea pe post sau plata salariilor cuvenite, pentru perioada cât nu a beneficiat de ele. Acesta a trimis şi cereri în care solicita SNLO plata sumelor respective, însă fără nici un rezultat. Recent, Cosmin Popescu a apelat la executorii judecătoreşti pentru realizarea unei popriri pe conturile SNLO: „Dacă nu a fost suficient ceea ce am făcut şi nici cererile pe care le-am trimis, am apelat şi la această modalitate de a mi se acorda ceea ce mi se cuvine de drept. Nu am fost nici reintegrat pe locul de muncă iniţial şi nici drepturile salariale nu mi-au fost achitate. Totul are o limită. Este o procedură care se aplică. Se va realiza şi o expertiză şi se va vedea de ce sumă este vorba, între aprilie şi septembrie 2007. Din păcate, acum SNLO va trebui să achite şi taxele pentru expertiză“, a declarat Cosmin Popescu. În luna octombrie 2007, fostul secretar de stat a fost suspendat din funcţia de consilier juridic la SNLO, din cauza problemelor pe care le are cu justiţia. Cosmin Popescu a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului.

 

300 de milioane de
lei vechi

 

Corneliu Boldor, purtătorul de cuvânt al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, a declarat că suma pentru care s-a dispus poprirea este de aproximativ 300.000.000 de lei vechi. Banii vor fi viraţi într-un cont separat, până la lămurirea situaţiei în instanţă. Este vorba de judecarea recursului SNLO la decizia prin care o instanţă de judecată i-a dat lui Cosmin Popescu dreptate: „Este vorba de 300.000.000 de lei vechi, cu aproximaţie. Banii nu vor ajunge la respectiva persoană, ci vor fi transferaţi într-un cont, până la judecarea recursului, să vedem cine are dreptate. Dacă Societatea Naţională a Lignitului Oltenia va câştiga recursul, nu se va mai pune problema să primească aceşti bani“, a precizat Corneliu Boldor.

Ex-secretarul de stat a afirmat că termenul pentru recurs a fost fixat la Curtea de Apel din Craiova pentru 20 ianuarie, Cosmin Popescu primind şi o citaţie în acest sens.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS